🐝 O creșă înseamnă mai mult decât un spațiu pentru copii. Înseamnă oportunități pentru familii și locuri de muncă pentru comunitate!

ℹ️ Pe 21 octombrie 2026, la Grădiniţa „Ghiocel” satul Risipeni, raionul Fălești, AO „CARTERA” a marcat deschiderea oficială a noii grupe de creșă comunitară, creată pentru 15 copii cu vârsta de până la 3 ani.

📌 Unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului este crearea a două locuri de muncă: educator și asistent de educator. Mai mult decât atât, Primăria comunei Risipeni și-a asumat angajamentul de a asigura finanțarea salariilor pentru aceste două funcții, contribuind astfel la continuitatea și sustenabilitatea serviciului după finalizarea proiectului. ✅ Acest angajament demonstrează că investiția nu se limitează la amenajarea unui spațiu, ci urmărește dezvoltarea unui serviciu funcțional, de care familiile să poată beneficia pe termen lung.

Noua grupă oferă copiilor un mediu sigur pentru îngrijire, joc și dezvoltare timpurie, iar părinților, în special mamelor tinere, le creează posibilitatea de a reveni la serviciu, de a-și căuta un loc de muncă sau de a-și continua dezvoltarea profesională.📈

❗️Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor partenere, ai organizațiilor implicate, cadre didactice, părinți și copii.

Au luat cuvântul Ina Cojocaru, directoare executivă și directoare de proiect AO „CARTERA”; Dumitru Mosoreti, primarul comunei Risipeni; Aurelia Butnaru, coordonatoare de programe a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova; Diana Teacă, coordonatoare de proiect la Fundația Soros Moldova; Vitalie Slobozian, coordonator de proiect la Keystone Moldova; și Lilia Sandu, directoarea Grădiniței „Ghiocel”.

📌 Despre contribuția instituțiilor publice la funcționarea serviciului și sprijinirea familiilor au vorbit Adela Țuțuianu, Directia Generală Educaţie Făleşti și Virginia Magdîl, Direcția Ocuparea Stofm Fălești. Un moment important l-a constituit mărturia Cristinei Grecu, mamă beneficiară, care a evidențiat importanța accesului la servicii de îngrijire pentru viața de familie.

💛 Cele 15 mame tinere înscrise la creșă au primit daruri pentru ele și copiii lor: ghiozdane, termosuri pentru copii, papucei pentru grădiniță și cărți despre parenting pozitiv.

Copiii din grupa pregătitoare au adus bucurie evenimentului printr-un moment artistic, dansând împreună cu oaspeții.

Mulțumim Primăriei comunei Risipeni, Grădiniței „Ghiocel”, finanțatorilor, instituțiilor partenere și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei inițiative. Evenimentul a fost reflectat de TV TV NORD și Radio Eco FM Făleşti.

💛 O creșă funcțională înseamnă copii sprijiniți, părinți cu mai multe oportunități, locuri de muncă create și o comunitate care își asumă responsabilitatea pentru viitorul său.

La AO „CARTERA” credem că dezvoltarea durabilă începe atunci când lucrăm împreună și transformăm nevoile oamenilor în soluții concrete.

Împreună creștem oportunități. Împreună construim comunități mai puternice!

European Union in the Republic of Moldova

#CARTERA#Risipeni#Fălești#CreșăComunitară#LocuriDeMuncă#Sustenabilitate#UniuneaEuropeană#ÎmpreunăCreștem

*******

Proiectul „Asigurarea accesului părinților tineri din comuna Risipeni și Horești pe piața muncii, prin dezvoltarea serviciilor de creșă comunitară și sprijin parental” este implementat de AO „CARTERA”, cu suportul financiar al Uniunii Europene ı̂n cadrul proiectului „Oportunități sporite de angajare la nivel local și acces la creșe pentru părinții ı̂n situații de vulnerabilitate”, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova ı̂n parteneriat cu Keystone Moldova și Asociația Obștească Expert-Grup.