📅În perioada 25–26 iunie 2026, doi psihologi și un specialist în parenting pozitiv din cadrul AO CARTERA au participat la instruirea online „Gender Equity and Social Inclusion (GESI)”, organizată în cadrul proiectului „Societatea civilă pentru dreptul la educație pentru toți copiii din Moldova”.

Pe parcursul celor două zile, participanții au aprofundat concepte esențiale privind echitatea de gen, incluziunea socială 🤝, nediscriminarea și accesul egal la educație, analizând totodată barierele cu care se confruntă diferite grupuri vulnerabile, inclusiv copiii din mediul rural 🏡, persoanele cu dizabilități, refugiații și familiile aflate în situații de vulnerabilitate.

✅Un accent deosebit a fost pus pe integrarea principiilor GESI în ciclul de proiect – de la analiza nevoilor și planificarea activităților până la monitorizare, evaluare și raportare – precum și pe utilizarea practică a unui checklist GESI pentru proiecte educaționale și de advocacy.

Participarea la această instruire va contribui la dezvoltarea unor servicii și intervenții comunitare mai incluzive, echitabile și adaptate nevoilor reale ale beneficiarilor, consolidând capacitatea AO CARTERA de a promova dreptul la educație și participare pentru toți copiii și familiile din comunitate. 🌟

Instruirea a fost realizată în cadrul proiectului: „Societatea civilă pentru dreptul la educație pentru toți copiii din Moldova”, implementat de APSCF în perioada 2024–2026, cu sprijinul financiar al Oxfam Denmark.

#AOCARTERA#GESI#IncluziuneSocială#EchitateDeGen#DreptulLaEducație#ParentingPozitiv#Psihologie#ComunitățiIncluzive