AO CARTERA a fost selectată pentru a participa la Programul de instruire în domeniul activismului civic, desfășurat în cadrul proiectului „Implicare Civică pentru Guvernare Democratică și Coeziune Socială”, implementat de Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation – Moldova, cu sprijinul financiar al Norwegian Embassy Office in Chisinau🇳🇴.

Programul reunește reprezentanți ai societății civile din întreaga țară 👥 și include șapte module tematice, orientate spre consolidarea capacităților organizațiilor de a contribui activ la elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor publice, promovând o guvernare mai incluzivă și transparentă ⚖️.

La prima sesiune a programului 🎓, dedicată analizei politicilor publice din perspectiva incluziunii 🌱, Doina Petreanu, coordonatoare de proiecte AO CARTERA, a participat alături de alți reprezentanți ai societății civile 👥, explorând instrumente practice pentru înțelegerea modului în care sunt elaborate politicile publice și a impactului acestora asupra diferitelor grupuri sociale 📊.

Prima sesiune a fost facilitată de formatoarele Otilia Sîrbu și Oxana Miron, care ne-au ghidat în înțelegerea conceptelor și instrumentelor de analiză a politicilor publice din perspectiva incluziunii 📚✨.