🤝 Astăzi a fost semnat Acordul de colaborare dintre Agenția Teritorială de Asistență Socială Nord-Vest, reprezentată de directoarea Emilia Ceban, și AO CARTERA, reprezentată de directoarea executivă Ina Cojocaru.

Prin acest parteneriat, instituțiile noaster își unesc eforturile pentru sprijinirea părinților tineri și a familiilor aflate în situații de vulnerabilitate din Risipeni și Horești, prin dezvoltarea serviciilor comunitare de creșă și facilitarea accesului la piața muncii.

În cadrul proiectului, Agenția Teritorială de Asistență Socială Nord-Vest va contribui la consolidarea colaborării interinstituționale, implicarea specialiștilor sociali în activități de mentorat și suport metodologic, precum și la identificarea și referirea familiilor vulnerabile către servicii sociale, educaționale și de sprijin parental. Totodată, parteneriatul va susține dezvoltarea mecanismelor locale de cooperare pentru creșterea calității serviciilor destinate copiilor și familiilor. 💙

*******

Proiectul „Asigurarea accesului părinților tineri din comuna Risipeni și Horești pe piața muncii, prin dezvoltarea serviciilor de creșă comunitară și sprijin parental” este implementat de AO „CARTERA”, cu suportul financiar al Uniunii Europene ı̂n cadrul proiectului „Oportunități sporite de angajare la nivel local și acces la creșe pentru părinții ı̂n situații de vulnerabilitate”, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova ı̂n parteneriat cu IP Keystone Moldova și Asociația Obștească „Expert-Grup”.